Ai simtit vreodata nevoia sa plangi, dar sa nu o poti face??... si nu din neputinta, ci de frica de a te exterioriza si de a-ti exprima deziluziile, gandurile, trairile, de a nu parea macinat de o situatie sau un sentiment/ eveniment sau slab in fata unei societati mereu avide de senzational, hranita cu rateurile celorlalti si cancan-urile minore care le aduc un zambet de neinteles in coltul gurii.
Suntem prinsi in propriile capcane: timp, temeri, acte, limite...insatisfactii care vin nu din neputinta, ci din frica de a incerca, de a-ti depasi conceptiile, barierele rationalitatii care ne impiedica sa traim asa cum ne dorim! Uitam sa pretuim intr-o societate ancorata tot mai mult in virtual, in care daca nu te regasesti, esti ciudat:)
Judecam, dar refuzam sa fim judecati! Suntem prizonierii propriilor prejudecati care bareaza farmecul vietii...si totusi, de ce si cu ce scop? o intrebare pertinenta a carei raspuns nu-l descoperim decat in momentul confruntarii cu situatii reale pe care pana intr`o anume clipa nu erau decat fictiune, scenarii mental creionat...cufundati in profund, ganduri si neimpliniri nu vom reusi niciodata sa evadam, insa momentul in care recunosti ca ceva nu merge, deja e un pas important pentru depasirea oricarei cumpene in care fiecare dintre noi s-a aflat sau se va afla mai devreme sau mai tarziu...care ar mai fi farmecul vietii fara astfel de momente???
PS: Sa tii pentru tine poate fi ok, insa sa ai cui sa imparti nelinisti, bucurii si sentimente e de nepretuit! si...oricat de ciudat ar parea, exista intotdeauna o mana dispusa sa te ajute...trebuie doar sa ai curajul sa-ti exprimi temerile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu